Se povestește că la o mănăstire bătrână de munte trăia un ucenic tânăr, plin de râvnă, dar care avea o mare neastâmpărare în suflet. Își dorea nespus să sporească duhovnicește și îi judeca adesea în gând pe ceilalți pentru micile lor greșeli, aprinzându-se repede la orice vorbă. Într-o amiază călduroasă de vară, starețul mănăstirii l-a …
Se povestește că la o mănăstire bătrână de munte trăia un ucenic tânăr, plin de râvnă, dar care avea o mare neastâmpărare în suflet. Își dorea nespus să sporească duhovnicește și îi judeca adesea în gând pe ceilalți pentru micile lor greșeli, aprinzându-se repede la orice vorbă.
Într-o amiază călduroasă de vară, starețul mănăstirii l-a chemat pe tânăr și i-a dat o misiune:
„Ia această candelă aprinsă și du-o până la paraclisul din livadă, fără să o lasi să se stingă. Dar fii foarte atent: la jumătatea drumului, chiar în mijlocul potecii înguste, doarme un câine mare și bătrân. Dacă îl calci pe coadă sau îl trezești brusc, se va speria, va lătra și va sări la tine, iar candela se va stinge.”
Ucenicul a luat candela și a plecat. Când a ajuns la mijlocul drumului, a văzut câinele dormind dus, chiar pe mijlocul cărării.
Dorind să-și îndeplinească ascultarea, tânărul s-a oprit. A pășit cu extremă grijă, ridicându-și rasa, călcând pe vârfuri și respirând încet. A ridicat piciorul cu blândețe peste trupul câinelui care dormea și a trecut mai departe fără să scoată vreun zgomot. Câinele doar a oftat ușor în somn, fără măcar să deschidă ochii.
Când a ajuns la paraclis cu lumina aprinsă, ucenicul s-a întors bucuros la stareț:
— „Părinte, am trecut peste câine fără să-l trezesc și candela a rămas aprinsă!”
Starețul l-a privit cu dragostei și i-a spus:
— „Vezi, fiule? Câinele acela care dormea este ispita sau răul din om. Câtă vreme stă ascuns și doarme în inima cuiva sau într-o situație, nu te apuca să-l stârnești! Dacă provoci răul, dacă răspunzi la jigniri sau cauți gâlceavă, dulăul din om se trezește, latră și îți stinge candela păcii din suflet.
Atunci când vezi un rău care a ațipit sau o vorbă grea care nu a fost spusă, pășește cu blândețe peste ea și mergi mai departe. Tăcerea și rânduiala îți păstrează lumina aprinsă.
În învățătura Părinților Bisericii, această întâmplare ne amintește un adevăr simplu: nu tot ce este ațipit trebuie scormonit.
Așa cum înțelepciunea populară spune „nu trezi câinele care doarme”, duhovnicește înseamnă să nu provocăm certurile vechi, să nu reaprindem supărările trecute și să nu ne punem mintea cu lucrurile care ne pot tulbura pacea inimii. Pasul făcut cu atenție peste piedică este pasul smerenieie.
Să vă fie de folos
Hristos în mijlocul nostru
Alătură-te nouă: Înscrie-te astăzi!
It’s easy and free!
